Istoricul Protecţiei Civile

Print

Protecţia Civilă s-a născut, sub formă de concept, încă din Evul Mediu, când, în anii 1512 – 1521, Neagoe Basarab, în scrisoarea sa către fiul său Theodosie îl sfătuia pe el şi pe urmaşi ca, în caz de război, populaţia civilă (copii, femei, bătrâni ai dregătorilor şi ţăranilor) să fie dusă (protejată prin evacuare în zone inaccesibile cotropitorilor) înapoia zonelor unde urmează să aibă loc luptele cu vrăjmaşii cotropitori.

Urmând exemplul strămoşilor şi în perioada războiului pentru întregirea neamului din 1916 – 1918, într-un timp record s-a reuşit să se efectueze protecţia unei părţi din populaţia civilă şi a bunurilor materiale de valoare din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, prin evacuare, grav ameninţate de cotropitorii germani, austro-ungari şi bulgari. Deşi aparţineau Ministerului Forţelor Armate, în timpul inundaţiilor din anii ‘70, după cutremurul din 1977 şi după catastrofa de la Cernobîl, evenimente care au afectat în mod negativ populaţia ţării, structuri ale Protecţiei Civile au intervenit, alături de cele ale Pompierilor Militari, pentru salvarea de sub dărâmături şi din calea viiturilor a populaţiei afectate. De asemenea, în urma accidentului nuclear produs în Ucraina, echipe specializate ale protecţiei civile au făcut măsurători permanente pentru determinarea gradului de contaminare a factorilor de mediu, analize privind gradul de contaminare radioactivă a produselor agroalimentare, prevenind totodată populaţia asupra potenţialelor riscuri existente.

În ultimii ani, echipele pirotehnice au efectuat un număr foarte mare de intervenţii pentru asanarea teritoriului judeţului Timiş de muniţie neexplodată. Dacă, iniţial şi pentru o foarte mare perioadă de timp, conceptul de protecţie civilă viza aproape în totalitate pregătirea populaţiei pentru desfăşurarea normală a activităţilor în timp de război sau alte situaţii speciale, în prezent acest concept are un domeniu vast de aplicabilitate: