• să respecte şi să ia toate măsurile împotriva focului;
• să repare şi să întreţină în stare bună toate fântânile, fiind interzisă neglijarea acestora.

În anul 1813 este elaborat un document în care se face descrierea şi modul de folosire a stingătoarelor, instrument folosit pentru stingerea incendiilor în gospodării.
La 9 februarie 1834, în contractul de arendare a clădirii teatrului din Timişoara şi a sălii de bal, s-a prevăzut o lista cu măsuri sumare de evitare a incendiilor: „avându-se în vedere că logiile Teatrului municipal din Timişoara reprezintă un adevărat pericol pentru foc, se vor desfiinţa logiile; în cazul izbucnirii unui foc s-ar produce pagube mari”.
În 22 august 1869 au fost înfiinţate brigăzi de pompieri voluntari în cartierele Iosefin, Elisabetin şi Fabric din Timişoara, iar în anul 1893 se înfiinţează şi cea de a patra brigadă, în cartierul Mehala. La conducerea fiecărei brigăzi se afla un director general (care era şi comandant), adjunctul directorului general (locţiitor al comandantului), un alt adjunct care se ocupa de instruire, secretarul formaţiei, casierul, medici şi avocaţi.
Existau şi un fel de subunităţi: grupa ce executa mânuirea uneltelor pentru demolări, grupa pentru salvarea oamenilor şi grupa pentru salvarea bunurilor.
La 24 august 1870 apare un statut cu obligaţii pompieristice pentru poliţie, în care se interzicea depozitarea lemnelor şi a paielor în poduri, trecerea străzilor cu facle, aprinderea ţigărilor în incinta teatrului, pârlitul porcilor, aprinderea focurilor de paie şi iarbă uscată, lăsarea lumânărilor aprinse în case. Erau prevăzute controale ale hornarilor şi se verifica dotarea atelierelor de meseriaşi cu pompe, butoaie de apă, scări, găleţi şi căngi, neparticiparea cetăţenilor la stingerea incendiilor fiind sancţionată cu amenzi.
În anul 1890 apare un nou Regulament al pompierilor, la Timişoara, prin care se impuneau noi condiţii de securitate la incendiu şi dotarea locuinţelor cu mijloace de stingere (butoaie, găleţi, scări, târnăcoape etc.).
În anul 1823 ia fiinţă Formaţia voluntară de pompieri din comuna Peciu Nou cu un efectiv de 50 de persoane, care avea în dotare 4 pompe manuale, fiecare pompă având un furtun de 20 m lungime.
În data de 22 februarie 1873, la Lugoj, Ştefan PUTNIK, secondat de un mănunchi de cetăţeni fruntaşi, a reuşit să pună bazele organizaţiei pompiereşti Corpul pompierilor voluntari din Lugoj.
În anul 1928 serviciul de incendiu din Lugoj a trecut printr-o transformare radicală, toate aparatele vechi de incendiu fiind înlocuite cu pompe motrice de autotracţiune. A fost procurată cea dintâi autocisternă cu volum de 3000 litri apă, pentru stropirea străzilor. Aceasta era prevăzută cu un dispozitiv, pentru a servi şi ca pompă de incendiu, având o capacitate de livrare de 1000 litri pe minut.
La 8 august 1875, în localitatea Deta, s-a hotărât înfiinţarea unei asociaţii sub denumirea Reuniunea pompierilor voluntari din Deta. La 30 ianuarie 1876 a avut loc adunarea constitutivă a asociaţiei care a ales conducerea definitivă în următoarea componenţă:

• un preşedinte de onoare – pe viaţă;
• un preşedinte;
• comandantul;
• casierul;
• medicul.

Reuniunea pompierilor voluntari din Deta avea în componenţă membri sprijinitori şi membri activi. Şi-a păstrat această organizare până la 17 martie 1951 când a intrat în vigoare Decretul nr. 44, ocazie cu care s-a transferat la consiliul local.
În acelaşi an s-a înfiinţat şi formaţia de pompieri voluntari din localitatea Jimbolia.
În anul 1878, la Periam, s-a înfiinţat o formaţie voluntară de pompieri, iar în anul 1900 a fost înfiinţată Asociaţia de pompieri Periam.
Formaţia voluntară de pompieri Recaş a luat fiinţă în anul 1879.
După acestea, au mai urmat şi alte formaţii de pompieri voluntari, care funcţionează şi în prezent în localităţile din judeţul Timiş.
Regulamentele, statutele reuniunilor voluntare de pompieri din Timişoara şi din localităţile din Banat, au evoluat având aproximativ acelaşi conţinut, stipulându-se îndatoriri, drepturi şi forme structurale de organizare.
Începând cu anul 1923, într-o serie de oraşe din ţară, se înfiinţează secţii de pompieri militari şi, totodată, Comandamentul Pompierilor Militari.
La data de 1 iunie 1936 ia fiinţă Compania de Pompieri Militari Timişoara cu un efectiv de: 1 căpitan, 2 ofiţeri subalterni, 8 subofiţeri şi 80 soldaţi, care s-au instalat în cele 3 cazărmi ale Municipiului Timişoara din cartierele Cetate, Pr. Carol şi Fabric.
În luna decembrie a anului 2004, în urma fuzionării dintre Grupul de Pompieri „BANAT” şi Inspectoratul de Protecţie Civilă din Timiş, a luat naştere Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş care luptă permanent pentru siguranţa comunităţii a oamenilor şi a bunurilor acestora.