Incident pe lacul Surduc

În data de 30.07.2016, în jurul orei 17:00, colegul nostru plutonier adjutant Dobrean Marius a fost martorul unui incident petrecut pe lacul Surduc, în zona plaja Mîtnicu Mic.

Doi tineri aflați pe un skijet se plimbau pe lacul Surduc, în condițiile în care utilizarea pentru agrement a ambarcațiunilor cu motor termic este interzisă  pe lac, au căzut de pe ambarcațiune, punând astfel în pericol cetățenii care se scăldau în apropiere deoarece nu aveau siguranța specifică atașată la cheia de contact. Ca urmare a acestui fapt, ambarcațiunea a continuat deplasarea cu viteză necontrolată către mal, deplasându-se pe uscat încă aproximativ 20 – 30 de metri.

Colegul nostru, aflat la fața locului în timpul liber, a alertat persoanele aflate pe traiectoria skijet-ului, aceștia reușind să se ferească din calea ambarcațiunii. În același timp, colegul nostru a anunțat telefonic un echipaj al Stației de Pompieri Făget, care execută misiuni preventive de instruire, salvare și acordare de prim-ajutor medical pe lacul Surduc în perioada estivală 15.06 – 15.09.2016. Aceștia se aflau în zona plaja Debarcader, la bordul unei ambarcațiuni RIB. După primirea apelului telefonic echipajul s-a deplasat la locul incidentului pentru a-i recupera pe cei doi tineri căzuți în apă, dar care între timp au ieșit din apă și au dispărut în mulțime.

În loc de mulțumiri, colegul nostru a fost apostrofat de mai mulți tineri, probabil din același grup cu cei doi, pentru faptul că a alertat autoritățile. Acesta le-a explicat că a făcut acest lucru deoarece acest tip de evenimente pot pune în pericol viața celor aflați în apropiere.

INFO CONTACT

Strada Înfrăţirii, nr. 13, cod: 300126, Timişoara, Timiş

0256.434.870, 0256.434.871

0256.430.615

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

LOCALIZARE

Top