Ședință pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 349/2002

Print

În data de 15 martie 2016, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „BANAT” al județului Timiș a avut loc o ședință condusă de inspectorul șef, locotenent colonel Lucian Vasile MIHOC, pentru asigurarea condițiilor de aplicare a prevederilor Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun cu modificările și completările ulterioare. La ședință au participat șefii compartimentelor și comandanții subunităților din cadrul inspectoratului în vederea stabilirii, la nivelul structurilor, a unui set unitar de reguli pentru punerea în aplicare cu eficiență a acestui act normativ.