Măsuri de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență pe timpul Revelionului

Mai este foarte puțin timp până la noaptea dintre ani, iar noi, pompierii timișeni, avem următoarele recomandări pentru dumneavoastră:


 Renunțați la utilizarea petardelor, artificiilor periculoase sau a altor mijloace pirotehnice!
 NU permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii!
 Nu deveniți victime și nu-i puneți în pericol pe ceilalți!


Pentru prevenirea incidentelor ce pot fi generate de folosirea necorespunzătoare, nu utilizați artificiile în încăperi și spații închise, balcoane, holuri de bloc și pe terase. De asemenea, materialele pirotehnice nu trebuie aruncate în foc sau depozitate în vecinătatea surselor/echipamentelor de încălzire.


În perioada premergătoare trecerii dintre ani și pe tot parcursul acesteia, peste 130 de pompieri militari se vor afla la datorie, zilnic, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.


În domeniul preventiv, pentru depistarea şi înlăturarea potenţialelor cauze de incendiu, încă de la debutul sezonului rece, inspectorii de prevenire au derulat controale la unități de turism și de agrement, spații comerciale, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești, târguri tematice specifice sărbătorilor de iarnă, precum și în zonele unde s-au desfășurat sau se vor desfășura evenimente legate de datini și obiceiuri specifice acestei perioade. Acțiunile vor continua pe întreaga perioadă a iernii.


Respectați aceste reguli simple și veți intra sănătoși în noul an!


Pompierii militari timișeni rămân la datorie și vă urează An Nou fericit!

 

Pentru alte informații, persoană de contact: purtător de cuvânt plutonier Zorița MIRCOV, 0749402710.

INFO CONTACT

Strada Înfrăţirii, nr. 13, cod: 300126, Timişoara, Timiş

0256.434.870, 0256.434.871

0256.430.615

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Această adresă de e-mail nu este destinată semnalării unei situații de pericol. Daca situația dumneavoastră reprezintă o urgență, vă rugăm să apelați numarul 112!

LOCALIZARE

Top